Stiluri diferite. Aceeași grijă.
Fiecare instructor aduce propria experiență, energie și perspectivă, cu aceeași atenție pentru oameni și corp.
Daciana
PILATES MAT · PILATES REFORMER
„Controlul și aliniamentul transformă fiecare mișcare.”
Drumul meu către Pilates a fost unul neașteptat. Sunt inginer,
absolventă de Management în Producție și Transporturi, iar parcursul
meu profesional m-a purtat prin domenii diferite. La 50 de ani, după
o perioadă în care am practicat Thai massage, am primit întrebarea
care mi-a schimbat direcția: „De ce nu ai preda Pilates?”
Am continuat cu formări de Pilates Mat și Reformer, iar studiul a rămas
o parte importantă din ceea ce fac. Îmi place precizia, controlul și
atenția pe care Pilates le cere. Îmi încurajez clientele și mă bucur
de progresul lor, dar sunt fermă când vine vorba despre tehnică și
execuție. Cea mai mare satisfacție este să le văd plecând mai puternice,
mai bine și mai conectate cu propriul corp.
Adina
DETOX YOGA · HATHA COLOANĂ · FLOW · STRENGTH FLOW
„Fiecare postură devine mai accesibilă atunci când corpul este pregătit pentru ea.”
Îmi place să construiesc clasele pornind de la posturile pe care urmează
să le lucrăm și de la grupele musculare implicate. Descompun mișcările
și creez progresii clare, astfel încât corpul să fie pregătit treptat
și practica să aibă o logică firească.
În clasele mele combin mobilitatea, forța, coordonarea și fluiditatea,
de la Hatha pentru coloană până la Flow și Strength Flow.
Am o afinitate specială pentru clasele Detox Yoga, unde urmăresc
o practică activă, bine structurată și senzația aceea plăcută
de ușurință în corp la final.
Iulius
HATHA · YIN · RESTORATIVE
„Forța și flexibilitatea nu au fost niciodată opuse.”
Vin dintr-un background orientat spre forță și mișcare, iar yoga mi-a schimbat perspectiva asupra felului în care corpul poate deveni deopotrivă mai puternic, mai mobil și mai atent.
Îmi place să creez clase tematice, construite cu o logică simplă: pregătim corpul, explorăm mișcarea și lăsăm practica să devină suficient de accesibilă încât fiecare să își poată găsi propriul ritm.
Pentru mine, yoga nu se oprește însă la partea fizică. Cred și în dimensiunea ei personală, în felul în care practica poate aduce reflecție, prezență și conexiune, dar și în experiența de a practica împreună, ca parte dintr-o comunitate.
Aceleași principii, în fiecare clasă.
Progresii clare
Construim practica treptat și oferim variante, astfel încât fiecare să poată lucra în ritmul său.
Atenție la corp
Aliniamentul, respirația și controlul mișcării rămân repere importante în fiecare clasă.
Fără presiunea de a ține pasul
Practica se adaptează corpului tău. Nu trebuie să demonstrezi nimic și nu trebuie să copiezi pe nimeni.
